Proiecție specială „The Wind”: film mut acompaniat live de Foley’Ala

A treia ediție Alba Iulia Music & Film Festival prezintă Vântul (SUA, 1928), în regia lui Victor Sjöström, cu acompaniament live Foley’Ala – un experiment de reconstruire a unei coloane sonore într-o manieră inedită şi într-o formulă nouă, aflată la prima colaborare de acest gen. 

Proiectul The Wind propune publicului vizionarea comentată sonor a celei de-a opta pelicule realizate în Statele Unite ale Americii de regizorul suedez Victor Sjöström, cel care a devenit mult mai celebru spre sfârşitul vieţii, ca actor, interpretându-l pe bătrânul profesor din filmul lui Ingmar Bergman, Fragii sălbatici (1957).

Pentru a reinventa povestea vântului care o terorizează pe aparent fragila şi vulnerabila Lillian Gish, colectivul Foley’Ala a creat un ambient sonor de tipul teatrului radiofonic, în care, peste un layout prefabricat, intervin live elemente muzicale acustice şi electronice: auto-harpă, fluiere, chitară bas, sintetizator, procesoare de voce şi percuţii, cu inserturi de texte originale.

Elementele de sound design specifice filmului se îmbină cu texturi menite să ofere o nouă atmosferă şi totodată să urmărească dinamica şi tensiunea acţiunii dramatice. Abordarea sonoră electronică urmăreşte să atingă noi zone de explorare a unui film conceput înainte de era sintetizatoarelor, iar inserţiile de cuvinte rostite dezvăluie înţelesuri inedite ale imaginii în mişcare. 

Foley’Ala (Bucureşti):
Alin Zăbrăuţeanu – sound artist: compoziţie, multimedia
Marian „Rufi” Cîtu – sound artist: multimedia, indie-air
Alexandra Andrieş – visual artist, percuţii, voce
Radu Rădescu – efecte, zgomote, percuţii de culoare, texte originale.