Printre ele se numără „Sunt o babă comunistă”,în regia lui Stere Gulea, prilej de a urmări interpretarea excepțională a Luminiței Gheorghiu și a lui Marian Râlea în rolurile unui cuplu a cărui viață liniștită de provincie este tulburată de întoarcerea neașteptată a fiicei lor din Canada.
Într-un registru mai colorat, „America, venim!”, o comedie originală semnată Răzvan Săvescu, va fi prezentată în avanpremieră la Alba Iulia, înaintea lansării în cinematografe. Filmul urmărește povestea unor artiști români plecați prin turneu în America alături de un impresar nu tocmai de încredere, care nu doar că îi bagă în toate încurcăturile posibile, ci îi și înșeală la fiecare ocazie.
„Selfie” (regia: Cristina Iacob) este drumul a trei adolescente care, în loc să învețe pentru bacalaureat, decid să plece la mare și să își încheie adolescența în stil rebel, chiar dacă acest lucru înseamnă să încalce toate regulile.