Între 23 și 25 august, Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF) aduce în fața publicului o selecție spumoasă de filme românești, producții străine cu priză la public și experiențe muzicale de care se vor bucura fanii de toate vârstele.
Cea de-a 12-a ediție a AIMFF se va deschide vineri, 23 august, într-o zi “de aur” pentru epoca filmului proiectat în Piața Cetății. Moromeții 3, ultimul film din trilogia lui Stere Gulea, va duce publicul în anul 1954, acolo unde Niculae Moromete, acum tânăr scriitor, se află în fața unor alegeri greu de gestionat. Deopotrivă dramă și poveste de dragoste cu încărcătură politică, Moromeții 3 nu se bazează pe un roman anume, ci pe un scenariu original semnat de Stere Gulea.
Povestea lui Neculae va fi precedată de o călătorie în timp asigurată de Anton Pann Ensemble, care va plimba cinefilii prin muzica veche românească, așa cum a fost ea imaginată de Dimitrie Cantemir, Anton Pann și o serie de autori anonimi. Piese consacrate precum “Bordeiaș, bordei, bordei”, “Până când nu te iubeam” sau “Inima mi-e plină”, interpretate la oud, kanun, tambur, vioară, bendir și alte instrumente vechi, vor reda cu precizie emoția epocilor de mult apuse.
Prima zi de festival va aduce și două titluri străine de neratat: Dogman, cel mai nou lungmetraj al maestrului filmului francez de acţiune, Luc Besson, și Zile perfecte (r. Win Wenders), care are în palmares premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal la Festivalul de Film de la Cannes.
După ce a fost răsplătit cu aplauze la Cannes, la TIFF și la fiecare întâlnire cu publicul, Nasty (România, 2024) ajunge în Cetatea Alba Carolina, în a doua zi a festivalului. Regizat de Tudor Giurgiu, Tudor D. Popescu și Cristian Pascariu, documentarul este o incursiune în cariera impresionantă a lui Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului și primul lider al clasamentului ATP după înființarea sa.
Proiecția va fi precedată de formația-fenomen a anilor ’90, Azur, care va fi sufletul petrecerii încă o dată în cariera sa de 50 de ani. Ajunsă celebră dintr-o întâmplare, interzisă de conducerea Securității din Brăila, formația Azur a spart normele și a ajuns în mai toate casele cu noul lor sound: muzică lăutărească, pusă pe acorduri de chitară electrică și orgă, peste care s-au mai așezat și ritmuri balcanice. Celebrele “Mona”, “S-a rupt lanțul de iubire”, „În staţie la Lizeanu” și multe altele vor răsuna, în Piața Cetății, sâmbătă seara.
Lista filmelor românești va fi completată de Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu despre un adolescent care pornește cu motocicleta în capătul celălalt al țării pentru a o întâlni pe fata de care e îndrăgostit. De neratat în a doua zi de festival este și Așteptându-l pe Dali (r. David Pujol), o comedie delicioasă, care pune pe masă pasiunea pentru gătit și impulsul de a lăsa o moștenire de durată.
Cea de a XII-a ediție a AIMFF se va încheia duminică, 25 august, cu poate cea mai “hot” voce a momentului, Tania Turtureanu, în deschiderea filmului O viață remarcabilă (r. James Hawes).
O apariție proaspătă în showbiz-ul românesc, Tania Turtureanu este autoarea unor piese care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și protagonista unor concerte pline de emoție. Ea va pregăti atmosfera pentru actul de curaj al lui Nicky Winton din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pus în scenă magistral de Anthony Hopkins în drama O viață remarcabilă.
Pentru iubitorii filmului românesc, recomandarea serii este Clasat (r. Horia Cucută, George ve Gänæaard), în care un lanț de întâmplări nefericite scoate la iveală un adevăr întunecat. Povestea este o bună oportunitate pentru a reflecta la provocările moderne, de la toxicitatea de la locul de muncă, la etica folosirii Inteligenței Artificiale.
Festivalul nu se putea încheia fără un clasic. 𝐌𝐢𝐜 𝐝𝐞𝐣𝐮𝐧 𝐥𝐚 𝐓𝐢𝐟𝐟𝐚𝐧y (1961, r. Blake Edwards), cu iconica Audrey Hepburn în rol principal, aduce, pe marele ecran, o poveste atemporală despre dragoste și autodescoperire, apreciată de generații întregi pentru jocul actoricesc, umorul sofisticat și șarmul etern al New York-ului.
Publicul își poate face deja selecția de filme consultând programul complet al celei de a XII-a ediții a AIMFF, iar accesul la proiecții este gratuit.
Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU), a Primăriei Municipiului Alba Iulia și Centrului Cultural Palatul Principilor , cu sprijinul CNC.