Alba Iulia Music and Film Festival se deschide oficial vineri, 30 august, la cea de-a șaptea ediție. Ca în fiecare an, selecției generoase de filme și evenimente muzicale i se adaugă și ocaziile unice de întâlniri cu invitații speciali ai festivalului. Printre numele confirmate deja se află și doi mari actori ai cinematografiei și teatrului românesc – Maia Morgenstern și Horațiu Mălăele.
Maia Morgenstern se va afla la Alba Iulia chiar în prima zi a festivalului, care include în program două din filmele în care actrița a jucat, în cele peste trei decenii de carieră. Câștigătoare a Ursului de Argint la Berlin (1993), European Film Awards (1993), Premiului UNITER pentru Întreaga Carieră (2019), deținătoare a titlului de „Actriţa şi Femeia anului 2003”, acordat de Parlamentul European, și a „Ordinului Artelor și Literelor în grad de Cavaler” din 2012, Maia Morgenstern este un reper în lumea teatrului și filmului românesc, cu un renume internațional de care se bucură puțini actori români.
Notorietatea a obținut-o odată cu rolul Nelei din Balanța, film realizat, în 1992, de Lucian Pintilie, o călătorie spirituală în România anilor de după căderea regimului comunist. Rolul tinerei profesoare repartizată într-un oraș de provincie, forțată de evenimente să-și reconsidere nu doar trecutul, ci și viitorul, i-a adus actriței un Urs de Argint la Berlinală, Premiul Les stars de demain la Geneva pentru Cea mai bună actriță și premiul Felix al Academiei Europene de Film. Filmul va fi prezentat la Alba Iulia de la 21:30, în Grădina Cetății, proiecție la care va fi prezentă și Maia Morgenstern.
Așa cum declara chiar ea, Maia Morgenstern a încercat mereu să profite de toate experiențele care i-au fost oferite, indiferent dacă asta înseamnă să lucreze cu Mel Gibson la Patimile lui Hristos, pentru care a câștigat, în 2004, premiul EMMA și care i-a confirmat reputația internațională, dacă urcă pe scenele Naționalului din București și a Teatrului Evreiesc de Stat, unde a făcut zeci de roluri, sau dacă apare în seriale de televiziune. Dragostea necondiționată față de actorie a făcut-o să aleagă roluri dintre cele mai inedite, cum este și cel în care publicul o va redescoperi pe Maia Morgenstern chiar la Gala de deschidere Alba Iulia Music and Film. Sutienul este cel mai recent film al excentricului regizor german Veit Helmer, o comedie mută ce reia povestea Cenușăresei din perspectiva unui conductor de tren ce-și caută jumătatea după ce găsește un sutien agățat de locomotivă. Filmul va rula de la ora 21:00, în Piața Cetății, în prezența invitatei speciale.
Celor care vor să înțeleagă mai bine rolul pe care cinema-ul l-a avut în viața Maiei Morgenstern sau să descopere noi lucruri din cariera acesteia, festivalul le adresează invitația de a fi prezenți la o întâlnire cu mare actriță vineri, ora 18:00, în Grădina Cetății. Timp de o oră, actrița va răspunde tuturor întrebărilor venite din partea publicului.
Întâlnirile cu invitații speciali continuă și sâmbătă, când actorul Horațiu Mălăele va fi prezent la proiecția filmului Moromeții 2, de la 20:45 în Piața Cetății. Inspirat de propria sa istorie oltenească, Mălăele reușește să aducă o nouă abordare a personajului Ilie Moromete, în continuarea filmului lansat, acum mai bine de 30 de ani, tot în regia lui Stere Gulea. Forma pe care o îmbracă personajul este doar una dintre surprizele filmului a cărui distribuție reunește actori din toate generațiile. Publicul îl va descoperi pe Iosif Paștină, debutantul ales să-l interpreteze pe Niculae Moromete, alături de Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Oana Pellea și actori din tânăra generație, precum Andi Vasluianu, Paul Ipate sau Mihai Bobonete. La gala Premiilor Gopo 2019, Moromeții 2 a câștigat nu mai puțin de 9 trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film al anului trecut.
O comedie proaspătă aduce în cetatea Carolina mai mulți invitați în premieră la Alba Iulia Music & Film. Levente Sali, Augustin Viziru și Ana Baniciu sunt printre eroii principali din Faci sau Taci, filmul lansat, în acest an, de către regizorul Iura Luncașu. Comedia spune povestea demascării unei organizații criminale, în care o echipă de fete de la forțele speciale, miniștri și funcționari cu apucături ciudate dau peste cap toate regulile unei anchete, pentru a rezolva acest caz important. Cum s-au distrat la filmări și cât de în serios și-au luat rolul de a face publicul să râdă, vom afla direct la invitații speciali ce vor fi prezenți la proiecția filmului.
Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Sponsori principali: Banca Transilvania și AzetsInsight
Sponsori: PMA, Mobila Dalin
Parteneri de ospitalitate: Hotel Transilvania, Hotel Cetate, Dante Cafe& Dine
Parteneri media: Radio Cluj