Vineri, 8 septembrie, începe cea dea cincea ediție a Alba Iulia Music & Film Festival, adică trei zile care aduc în cetate cele mai bune filme ale ultimului an, dar și prilejul unor întâlniri cu nume cunoscute din industria cinematografică.

Prima întâlnire cu un invitat al festivalului are loc chiar la proiecția din deschiderea oficială. Vineri seară de la ora 20:30, publicul din Piața Cetății va putea descoperi lumea plină de magie a Compagnie de Quidams (Franța), în spectacolul „Herbert’s Dream”. Spectacolul va fi urmat de o proiecție în avanpremieră: „Aniversarea” este filmul în care maestrul Mircea Albulescu a jucat ultimul său rol pe marele ecran, iar la proiecție va participa și va răspunde întrebărilor publicului regizorul Dan Chișu.

Actrița Stela Popescu invită publicul din Alba Iulia la o discuție despre lumea filmului și povești despre cele mai frumoase momente dintr-o carieră de decenii! Întâlnirea va fi moderată de o altă invitată specială a festivalului: Irina Margareta Nistor, cea care timp de ani întregi a dublat casetele video care circulau „la negru” în România comunistă, devenind astfel o adevărată voce a filmului românesc.

Întâlnirea are loc duminică, ora 18, în Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano). Stela Popescu va fi alături de public și seara, de la ora 20:30, când va avea loc proiecția celui mai popular film românesc al tuturor timpurilor: „Nea Mărin miliardar”.

Proiecția filmului Povestea iubirii”, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea loc în prezența actriței Simona Maican. Bazat pe bestseller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.

Înapoi în realitatea românească, documentarul „Ultimul căldărar” urmărește soarta lui Geo, un tânăr din Corcova care nu își mai poate întreține familia din meseria lui tradițională. Câștigători ai premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2017, regizorii Cosmin Bumbuț și Elena Stancu se vor întâlni cu publicul de festival duminică, la ora 17.

Un eveniment special și pentru prima dată organizat la Alba Iulia este proiecția FILM+FOOD, sâmbătă de la 20:30: spectatorii sunt invitați să ia cina chiar în timpul filmului „Totul despre grătarul argentinian”. Într-o experiență oferită de Staropramen, Alex Petricean, cunoscut ca chef D’Artagnan de la Masterchef, a pregătit 4 tipuri de preparate inspirate din bucătăria argentiniană, fiecare asortându-se cu un alt tip de bere (blondă, dark, nefiltrată sau granat), dar și cu filmul de pe marele ecran!

Întâlnirile cu invitați speciali sunt dublate de filme proiectate la Alba Iulia în avanpremieră, înainte de intrarea în cinematografe. Pe lângă filmul din deschidere, o avanpremieră specială este și proiecția „Breaking News”, un film în regia Iuliei Rugină, povestea unui jurnalist care, în timpul realizării unui documentar despre viața unui coleg operator mort în condiții tragice, devine tot mai legat de familia acestuia.

Toate acestea completează un program bogat, pe care îl puteți descoperi integral pe AlbaFilmFest.ro sau pe pagina de Facebook a festivalului. Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu susținerea Azets Insight.

ALBA IULIA MUSIC & FILM FESTIVAL
EDIȚIA A V-A, 2017
PROGRAM COMPLET

Vineri, 8 septembrie

Casa de Cultură a Sindicatelor (sala mică)

15:00   Proiecție EducaTIFF pentru copii peste 15 ani: „Sânge de lapon” (108 minute)

18:00   Proiecție – Scurtmetraje din selecția TIFF (112 min.)

20:15   Proiecție – „Nebune de fericire” (Italia/Franța, 2016, 116 min.)

Piața Cetății Open Air by Azets

19:00   Scena tango. Ai ocazia să urci pe scenă alături de dansatori profesioniști!

20:30 DESCHIDERE OFICIALĂ:

  • Spectacolul „Herbert’s dream” al Compagnie de Quidams (Franța)
  • Avanpremieră specială: „Aniversarea” (România, 2017, 87 min.)
    ÎN PREZENȚA REGIZORULUI DAN CHIȘU

Piața Vestică Open Air

21:00 Proiecție – „Dumnezeu să ne ierte” (Spania, 2016, 124 min.)

Grădina Cetății, Aleea Sf. Capistrano

20:30 Proiecție – „Planeta Petrila” (România, 2016, 80’)

22:30 Social Lounge – DJ Electroclown

Ravelinul Elisabeta

12:00-23:00 – Scurtmetrajele experimentale UPSTAIRS

20:30 Vernisajul expoziției „obiect-instalație” cu tema „Întâlniri

Sâmbătă, 9 septembrie

Caponiera

10:00 Atelier EducaTIFF. Înscrieri prin email: educatiff@tiff.ro

Casa de Cultură a Sindicatelor (sala mică)

10:00 Proiecție EducaTIFF pentru copii peste 12 ani: „Regele piticilor” (Germania, 2016, 90 min.)

17:00 Proiecție – „Dalida”  (Franța/Italia, 2017, 124 min.)

20:00 Proiecție interactivă „Maribor Uprising”: spectatorii decid finalul filmului, după o discuție moderată de actorul Tiberiu Codorean. Atenție, filmul este subtitrat doar în engleză, fără traducere în română.

Piața Cetății Open Air by Azets

18:00 Matei Crețiu Codreanu. Jam Session (saxofon)

20:30 Cine-concert: proiecție „The man who never laughed” cu acompaniament live Diallele (Franța)

Piața Vestică Open Air

19:30 Concert jazz: Eyot (Serbia)

21:00 Proiecție „Istoria iubirii (Franța/Canada/România, 134 min.).
În prezența actriței Simona Maican.

Grădina Cetății, Aleea Sf. Capistrano

18:30 Concert: Jamaga Jam Session

20:30 FILM FOOD by Staropramen: „Totul despre grătarul argentinian
(Argentina, 2016)
Chef D’Artagnan va găti pentru spectatorii festivalului!

22:30 Social Lounge – DJ Paul Adrian

Ravelinul Elisabeta

12:00-23:00 – Scurtmetrajele experimentale UPSTAIRS

Duminică, 10 septembrie

Caponiera

10:00 Atelier EducaTIFF

Casa de Cultură a Sindicatelor (sala mică)

10:00 Proiecție EducaTIFF pentru copii peste 6 ani:
Profesorul broască” (Olanda, 2016, 86 min.)

17:00  Proiecție: „Ultimul căldărar” (România, 2016, 59 min.)
            În prezența regizorilor Cosmin Bumbuț și Elena Stancu

18:30 Proiecție: „Toate nopțile albe” (Polonia/UK, 2017, 100 min)

20:30 Proiecție: „(M)Ucenicul” (Rusia, 2016, 118 min.)

Piața Cetății Open Air by Azets

18:30 Teatrul Skepsis – “Amprenta Ionesciană” (40 min.)

20:30 ÎNCHIDERE OFICIALĂ: proiecția „Nea Mărin Miliardar” (România, 1979, 88 min.)
În prezența actriței Stela Popescu

Piața Vestică Open Air

17:30 Teatrul de păpuși Prichindel – „Capra cu trei iezi” (40 min.)

21:00 AVANPREMIERĂ SPECIALĂ: „Breaking News (România, 2017, 81 min.)

Grădina Cetății, Aleea Sf. Capistrano

18:00 Întâlnire cu Stela Popescu, moderată de Irina Margareta Nistor

20:30 Proiecție Living room Cinema by Mobila Dalin:  „Complet străini” (Italia, 2016, 97 min.)

22:30 Social Lounge – DJ Andrei Puiu

Ravelinul Elisabeta

18:00 „Corp și spațiu” – performance coordonat de coregraf Oana Mureșan

12:00-23:00 – Scurtmetrajele experimentale UPSTAIRS